AcasăLifestyleHealth & FitnessAlegerile din Olanda. Cât de mari au crescut spinii lalelelor?

Alegerile din Olanda. Cât de mari au crescut spinii lalelelor?

-

Pe 15-17 martie sunt programate alegerile la termen pentru cele 150 de locuri ale Camerei Reprezentanţilor a Parlamentului Olandei. Este o premieră în „ţara lalelelor” (scuze pentru clişeu, dar voi avea nevoie de el mai târziu) organizarea unui scrutin timp de trei zile, guvernul de la Haga dorind să ofere cetăţenilor posibilitatea să voteze în număr cât mai mare, pentru a compensa măsurile de restricţie specifice pandemiei. În mod tradiţional, prezenţa la vot în Olanda este foarte înaltă, de exemplu cu o rată de participare de aproximativ 82% în martie 2017, la precedentele alegeri parlamentare.

De ce sunt însă importante alegerile din Olanda, o ţară care este „abia” a şaptea ca mărime a populaţiei din Uniune? Pentru că sunt un bun indicator al stării de spirit din nucleul central al Uniunii Europene, Olanda fiind una dintre ţările fondatoare, printre cei mai importanţi contributori neţi la bugetul UE, cu un nivel de dezvoltare extrem de ridicat, foarte conectată şi foarte sensibilă la evoluţiile politice şi economico-sociale din Uniune.

mai mult la    /www.hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Must Read

10 Ways to Make Extra Money as a Graphic Designer

0
The model is talking about booking her latest gig, modeling WordPress underwear in the brand latest Perfectly Fit campaign, which was shot by Lachian...